FOTO Tabara militara in Muntii Parang! Viitorii ofiteri de educatie fizica in armata, sub indrumarea instructorilor UNAP, si-au instalat corturile la cota 2000

Viitorii ofiteri de educatie fizica, care urmeaza cursurile Centrului de pregatire a cadrelor militare in domeniul educatiei fizice si sportului in armata din cadrul Universitatii Nationale de Aparare „Carol I” Bucuresti, au renuntat pentru o noapte la cazarea confortabila din Baza didactica “Virgil Teodorescu”, din muntii Parang, si si-au instalat corturile la cota 2000, pentru a trece unul dintre cele mai dificile teste din programul de pregatire.


Traseul pana la locul de campare, extrem de solicitant pentru candidatii la gradul de sublocotenent, a fost parcurs pe schiuri, chiar si in partea de urcare, in conditiile in care din echipamentul specific schiului de tura fac parte si pieile de foca, respectiv fasiile de material textil care se aplica pe talpa acestora pentru a permite urcarea pantelor fara ca schiurile sa alunece inapoi.

Rigorile disciplinei militare au fost invocate ori de cate ori candidatii s-au simtit epuizati de programul impus de instructori, chiar si atunci cand expertiza campionilor in sporturile de iarna, unii – adevarate „forte ale naturii”, a fost ignorata pentru sincronizarea exercitiilor.

„Am identificat un platou excelent pentru instalarea corturilor. O proba de rezistenta la frig, pentru ca sacul de dormit nu e la fel de confortabil ca patul de la cabana, pe care candidatii trebuie sa o treaca, in perspectiva evaluarii finale.

Nu cred ca vor fi probleme, pentru ca toti subofiterii inscrisi in acest program de pregatire militara sunt fosti campioni la diferite sporturi sau si-au desfasurat activitatea in doemnii de anduranta militara, precum serviciul de Garda sau Politia Militara”, ne-a declarat col. Silvestru Ilas, seful Centrul de pregatire a cadrelor militare in domeniul educatiei fizice si sportului in armata din cadrul UNAP.

La finalul cursului de pregatire, cursantii, in randul carora se regasesc si 4 femei, vor fi avansati la gradul de sublocotenent si, apoi, repartizati la unitatile militare din tara unde exista functii de ofiteri de educatie fizica. De altfel, deja se fac demersuri pentru ca astfel de functii sa fie infiintate in toate unitatile militare din Romania. (G.I.)

Leave a Reply