PE SURSE. Ancheta interna la arestul IPJ Timis, dupa ce un politist a fost lovit cu pumnul in fata de un detinut. De ce a fost deschisa usa celulei in care se afla criminalul italian Michael Alessandrini?

Sefii Politiei Timis a dispus o ancheta interna la Centrul de Retinere si Arestare Preventiva (CRAP) Timis, dupa incidentul de saptamana trecuta, cand un politist a fost atacat si lovit violent in zona fetei de un detinut. Evenimentul s-a petrecut in noaptea de 15 / 16 martie, cand gardianul a deschis usa celulei, ignorand faptul ca „locatarul” aflat in arest este un tip extrem de violent, care, luna trecuta, si-a ucis cel mai bun prieten, cu mai multe lovituri de cutit. Din locuinta disparusera 500 de euro.


Italianul Michael Alessandrini (foto), 30 de ani, dat in urmarire internationala de autoritatile judiciare din Italia, ca fiind principalul suspect in cazul crimei, a fost prins, in 22 februarie, in municipiul Arad. Acesta se afla la bordul unui Renault Clion si incerca sa fuga in Ucraina pentru a i se pierde urma si a se sustrage anchetei privind moartea lui Pierpaolo Panzieri, 27 de ani, care a fost gasit mort in apartamentul sau din orasul Pesaro.

Tanarul a fost dus la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara, pentru confirmarea mandatului european de arestare, iar in asteptarea documentelor de extradare a fost predat in custodia CRAP Timis.

Deocamdata, in lipsa unor informatii oficiale, nu se cunoaste motivul pentru care politistul a deschis usa celului, in conditiile in care ar fi trebuit sa se rezume la folosirea vizetei. A fost lovit cu pumnul in zona fetei si a fost transportat de urgenta la Unitatea de Primire a Urgentelor de la Spitalul Judetean din Timisoara, unde a primit ingrijiri medicale.

Nu a fost solicitata o ambulanta, pentru a nu se oficializa evenimentul, ci a fost transportat la spital cu o autospeciala a IPJ Timis. Procurorii au deschis un dosar pentru ultraj, insa este posibil ca si politistul sa fie tras la raspundere pentru neglijenta in serviciu.

„Totul se intampla din cauza sefului de arest, care da nas infractorilor si pune sub papuc pe lucratorii din arest, care lucreaza cu un deficit de personal imens! La fiecare 3 arestati preventiv trebuie sa fie un subofiter si cum sunt cam 15 – 18 arestati preventiv, pe o singura sectie, ar trebui sa fie minim 3 subofiteri supraveghetori si un sef de sectie. In fapt, este 1 (unu) singur pe sectie”, este un comentariu avizat postat pe pagina unei publicatii locale. Vom reveni in masura in care IPJ Timis nu va mai tine secret acest incident si ne va comunica concluziile anchetei interne… (G.I.)

Leave a Reply