Director din cadrul Agentiei Domeniilor statului, arestat preventiv pentru o spaga de 350.000 de euro. Desi a luat mita, licitatia a fost castigata de alta persoana

Marius Nuta, directorul Directiei Control Reprezentante Teritoriale si Comunicare din cadrul Agentiei Domeniile Statului, a fost arestat preventiv pentru trafic de influenta, intr-un dosar in care este cercetat de DNA dupa ce ar fi pretins 350.000 de euro de la un om de afaceri pentru a-l ”ajuta” sa incheie cu ADS un contract de arenda pentru un teren agricol din judetul Giurgiu.


Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand din 20 martie, a inculpatului Marius Ionel Nuta, director al Directiei Control Reprezentante Teritoriale si Comunicare din cadrul Agentiei Domeniile Statului (A.D.S.), pentru trafic de influenta.

”In perioada 24 ianuarie – 20 martie 2023, inculpatul Nuta Marius Ionel, functionar in cadrul Agentiei Domeniile Statului (A.D.S.), ar fi pretins, pentru el si pentru alte persoane, de la un om de afaceri (martor in cauza), suma totala de 350.000 euro pentru «a-l ajuta» pe acesta din urma sa incheie cu ADS un contract de arenda pentru o suprafata de 650 ha de teren agricol, situat intr-o comuna din judetul Giurgiu. In contul aceleiasi sume de bani, inculpatul i-ar mai fi promis omului de afaceri ca il va sprijini sa concesioneze respectiva suprafata de teren pe o perioada de 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii pe inca 10 ani”, arata DNA, intr-un comunicat de presa transmis miercuri.

In acest context, martorul i-ar fi dat lui Nuta suma de 90.000 de lei, care reprezenta o prima transa din suma pretinsa initial.

Ulterior, cu toate “eforturile” depuse de inculpat, licitatia privind arendarea terenului respectiv a fost castigata de o alta persoana, adauga procurorii.

Lui Nuta i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile.

Marti, judecatorii Tribunalului Bucuresti au admis propunerea de arestare preventiva, pentru 30 de zile, a inculpatului, formulata de procurorii anticoruptie. (V.E.)

Leave a Reply