RECORD! A donat 60 de litri de sange si a devenit cetatean de onoare al orasului! O asistenta din Tg. Mures are 134 de donari, „o terapie extraordinara”

Consiliul Local Targu Mures a votat, in urma cu trei zile, acordarea titlului de Cetatean de Onoare al Municipiului pentru opt personalitati locale, intre acestea regasindu-se si Camelia Vasilica Sabadean, asistenta de laborator care a donat pana acum 60 de litri de sange, in 134 de donari.


Camelia Vasilica Sabadean este asistent principal de laborator la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Targu Mures si a devenit cunoscuta in tara dupa ce chipul ei a fost proiectat pe cladirile comerciale din Times Square din New York, in semn de recunostinta pentru numarul mare de vieti salvate, relateaza Agerpres.

Asistenta a donat sange pentru prima oara in luna octombrie 1988, la varsta de 18 ani, fiind angajata Centrului de Transfuzii din Targu Mures, iar de atunci nu a incetat nicio clipa sa doneze.

„Prima oara am donat sange la 18 ani si jumatate, eram deja angajata a Centrului de Transfuzii Targu Mures si am donat sange pentru a-mi invinge teama de ace, care era una considerabila. Lucrand la Centrul de Transfuzii, doream sa stiu si ce simte donatorul in momentul in care doneaza sange si de ce are el nevoie pentru ca acea experienta sa fie una placuta, ca el sa poata sa se reintoarca.

Atunci am donat sange, a fost o experienta incredibila, cu toate ca teama a fost foarte mare, dar am beneficiat de suportul emotional, suportul afectiv al colegilor. Efectiv au stat pe langa mine si totul s-a finalizat cu bine. Astfel, eu lucrand acolo, la centrul de transfuzii, eram tot timpul in mijlocul evenimentelor care aveau un anumit caracter tragic. Adica evenimente care mobilizau apartinatorii unor victime ale accidentelor rutiere sau ale unor interventii chirurgicale majore. Si atunci la mine s-a constientizat permanent nevoia de donare de sange”, a declarat Camelia Sabadean pentru Agerpres in luna martie.

Eu am fost campioana, sa spun asa. Deci nu sunt eroina, sunt campioana, dar sunt sigura ca sunt si oameni pe care nu-i cunoastem si care au foarte, foarte multe donari in trecut. Imi amintesc ca asteptam cu nerabdare sa se faca termenul respectiv ca eu sa pot dona, la 42 de zile, iar apoi cand a crescut cantitatea de sange donat, la 450 ml, s-a ajuns la un termen de doua luni, intervalul intre doua donari.

Barbatii pot dona de cinci ori pe an si femeile doar de patru ori. Deci cu siguranta sunt un campion, ca nu vreau sa spun eroina, un pic este mult prea mult spus. Cu siguranta ca, daca este cineva care m-a depasit, cred ca este un barbat. Inainte se puteau face sase donari pe an. Doar daca am suferit interventii chirurgicale sau au fost niste perioade in care n-am putut sa donez doar ceva cu siguranta important m-a tinut departe de activitatea asta”, mai declara ea.

Camelia Sabadean a facut un apel la toti oamenii sanatosi sa mearga sa doneze periodic sange pentru a salva vietile celor aflati in pericol, fiindca „donarea de sange nu doare, nu aduce prejudicii organismului, in schimb ii aduce beneficii”.

„In plus, acum se face pachetul acela de teste. Pe langa aceste teste, se produce o regenerare a sangelui. Este o terapie extraordinara pe care niciun alt tratament nu ti-l poate oferi. Creste imunitatea organismului, creste rezistenta la boli cardiovasculare, creste capacitatea organismului de a se adapta la socuri hemoragice.

Este o terapie extraordinara care nu poate fi inlocuita cu nimic. O recomand din toata inima! Este foarte importanta grija pentru donatorul care vine pentru prima data, fiindca trebuie sa il convingem sa se fidelizeze.

De prima experienta depinde totul, un donator multumit care vede ca a fost o experienta buna, chiar placuta, acela revine de fiecare data, nu numai in cazul in care se intampla evenimente nefericite in familia lui sau in familia prietenilor. Trebuie sa depasim caracterul acesta sporadic al donarii. As vrea sa se treaca la constientizarea acestei terapii unice”, a afirmat Camelia Sabadean.

Ea crede ca fidelizarea donatorilor este foarte importanta, fiindca, desi rudele unui om care sufera un accident se mobilizeaza sa doneze sange intr-o zi, tot donatorul anonim ii salveaza viata acelui pacient, deoarece sangele proaspat donat trebuie testat si dureaza 48 de ore.

„Cine te salveaza? Te salveaza donatorul care s-a fidelizat in timp si a venit si a donat voluntar, anonim si nu l-a interesat unde merge sangele lui. Nu te salveaza nici fratele, nici sora, te salveaza anonimul si atunci haideti sa devenim donatori anonimi, sa sarbatorim viata. Haideti sa fim anonimi!

E nevoie de campanii si campanii si cred ca nici nu mai conteaza motivatia daca partidul nu stiu care a adunat membrii, au donat si au chemat televiziunea sau oricare alta categorie profesionala. Conteaza ca s-au dus, dar conteaza si mai mult sa se fidelizeze si sa se transforme in niste anonimi”, a conchis Camelia Sabadean. (I.P.)

Sursa: Agerpres

Leave a Reply