Biciclistii din Timis pot pedala pana in Serbia, la Zrenjanin, si in acest weekend. Punctul de trecere a frontierei de la Otrelec va fi deschis

Timisorenii amatori de pedalat vor putea ajunge in Serbia, si in acest sfarsit de saptamana, pe pista de biciclete de pe malul Begai, trecand pe la punctul de trecere provizoriu deschis intre cele doua tari. Deci, in aceasta minivacanta aveti prilejul sa pedalati pana la Zrenjanin, de Ziua Mondiala a Bicicletei.


In urma initiativei Consiliului Judetean Timis de deschidere a punctului de trecere a frontierei de la Otelec, spre Serbia, granita va putea fi tranzitata in zilele de 3 si 4 iunie 2023, intre orele 8 – 20, traversarea fiind posibila in baza unui act de identitate.

Ziua Mondiala a Bicicletei, marcata in 3 iunie, este un motiv in plus de sarbatoare si de petrecere a timpului in aer liber.

”In ultimii ani, CJ Timis a avut mai multe initiative de incurajare a utilizarii bicicletei. Acestea s-au concretizat prin preluarea in administrare a pistei de-a lungul canalului Bega, prin elaborarea unei strategii de dezvoltare a infrastructurii pentru biciclete, prin accesarea mai multor programe de finantare pentru imbunatatirea infrastructurii velo existente, precum si prin dezvoltarea unor noi rute sau sectiuni ale unor trasee internationale care traverseaza judetul nostru.

Prilej de celebrare si motiv de petrecere a timpului de calitate in familie, Ziua Mondiala a Bicicletei se constituie intr-o noua invitatie la plimbare de-a lungul canalului Bega, pe doua roti, la relaxare in mijlocul naturii”, au anuntat reprezentantii administratiei judetene.

Cei interesati sa petreaca sfarsitul de saptamana la Zrenjanin pot gasi oportunitati de cazare si locatii de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com.

(Impact Press)

Leave a Reply