Extinderea unui poligon militar din Arad, blocata de proprietarii terenurilor ce urmeaza sa fie expropriate! “Oamenii se opun pentru ca si-ar pierde activitatile agricole”, a explicat un primar din zona

Revolta in doua comune din judetul Arad, dupa ce satenii au aflat ca ar putea ramane fara mii de hectare de pamant. Ministerul Apararii Nationale vrea sa extinda un poligon aflat in zona si are nevoie de terenurile oamenilor.


Satenii spun ca se vor opune din toate puterile acestui proiect.

Fortele Armate Romane detin, deja, in zona aradeana Dud-Taut un teren pe care exista un poligon militar.

Pentru extinderea acestuia, Ministerul Apararii Nationale ar trebui sa exproprieze alte 2.000 de hectare de pamant, din care mai mult de 1.000 hectare apartin satenilor din Taut si Tarnova, arata Prima News.

Dupa ce si-au expus proiectul, reprezentantii din Arad ai Ministerului Apararii Nationale s-au intalnit cu localnicii. Acestia spun, insa, ca au iesit de la intalnirea cu Armata la fel de bulversati cum au intrat. Satenii nu se plang doar de faptul ca li se iau terenurile pentru a fi extins poligonul. Cei care vor fi vecini cu acesta vor avea si alte probleme. Satenii sunt decisi sa mearga in instanta, daca solutiile de extindere a poligonului nu vor fi pe placul lor.

A fost un dialog despre acest proiect pe care vor sa-l implementeze, de extindere a poligonului, care acum are 1.216 hectare si ar urma sa ajunga la peste 2.600 de hectare de teren doar in UAT Taut.

Se mai ia teren si de la Tarnova si poligonul ar urma sa aiba 4.400 de hectare, ceea ce este foarte mult. Suntem doua comune afectate, pentru ca ar fi expropriati localnici, persoane fizice si juridice, dar si primariile, de terenuri agricole, pasuni, fond forestier si livezi.

Oamenii se opun pentru ca si-ar pierde activitatile agricole sau economice pe care le au, dar si noi ca administratie ne opunem. Ne-ar afecta perspectivele de dezvoltare economica si bugetul local, prin necolectarea unor taxe si impozite. Deocamdata ni s-au oferit putine informatii despre acest proiect, dar vom face tot ce putem sa nu ne pierdem terenurile”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul din Taut, Florin Lela.

La randul sau, primarul din Tarnova, Emilia Ignisca, spune ca va merge la Guvern cu un memoriu pentru a-si argumenta pozitia.

“Ne opunem categoric acestui proiect pentru ca ne afecteaza suprafata fondului forestier, practic composesoratul Dud ar disparea complet. Comuna noastra ar pierde peste 1.700 de hectare, mai ales padure. Vom inainte un memoriu Guvernului prin care ne vom prezenta argumentele”, a spus primarul din Tarnova.

Contactati de AGERPRES, reprezentantii U.M. 01249 Arad, de care apartine poligonul militar din Taut, au transmis ca deocamdata nu pot oferi un punct de vedere cu privire la acest subiect. (I.P.)

Leave a Reply