Presedinta femeilor liberale din Timis se implica in rezolvarea problemei animalelor fara stapan. Asociatie de Dezvoltare Intercomunitara, dupa modelul Deva

In contextul numarului ridicat de animale fara stapan de la nivelul judetului Timis, Consiliul Judetean propune, ca potentiala solutie, infiintarea unei Asociatii de Dezvoltare Intercomunitara.


O delegatie de consilieri judeteni, reprezentand grupurile politice din mandatul actual (Sorina Alexandra Ciurlea, Alexandru Adrian Iovescu, Marian Laurentiu Vasile, Cornelia Elena Micicoi), impreuna cu Alexandru Proteasa, vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis, au efectuat o vizita in municipiul Deva, la unul dintre cele 6 adaposturi ale ADI „Serviciul judetean pentru ocrotirea animalelor fara stapan”.

Directorul asociatiei a prezentat felul in care a reformat modul de lucru si a coordonat investitiile realizate, astfel incat sa fie respectata legislatia privind ridicarea si gestionarea eficienta a animalelor fara stapan.

Exista premise bune pentru implementarea unei solutii similare la nivelul judetului Timis, insa necesita un efort comun din partea tuturor institutiilor care au competente pe speta animalelor fara stapan si implicarea unanima a consiliilor locale ale UAT-urilor timisene.

Dezbaterile in cadrul grupului de lucru vor continua pentru ca, intr-un timp cat mai scurt, sa fie identificata cea mai buna varianta de constituire si functionare a ADI-ului sau a unei structuri care sa poata organiza campanii de informare si de sterilizare, dar mai ales care sa gestioneze integral si eficient situatia existenta. (Consiliul Judetean Timis)

Leave a Reply