Analiza VALUTARA / Euro se intoarce spre 4,93 lei, in timp ce Trezoreria s-a imprumutat cu aproape 2 miliarde de lei in doar o saptamana

Leul are in aceste zile o tendinta de apreciere fata de euro. El profita de cresterea consistenta a ofertei de valuta, stimulata de tranzactionare la bursa a Hidroelectrica, dar si de intrarile de la casele de schimb, odata cu intrarea in concedii a romanilor care traiesc in strainatate, cat si de reducerea semnificativa a aversiunii fata de risc.


Euro a inceput saptamana cu o medie de 4,9514 lei si a incheiat-o la 4,9426 lei, minim care nu a mai fost atins de la jumatatea lui mai. Tranzactiile de vineri dimineata s-au realizat la 4,936 – 4,937 lei. A urmat o crestere pana la 4,945 lei, iar la inchidere cotatia a fost de 4,939 lei.

Indicii ROBOR au avut o tendinta descendenta pe parcursul saptamanii trecute, evolutie datorata scaderii preturilor de consum. Rata anuala a inflatiei a scazut in iunie fata de perioada similara a anului trecut la 10,3%, comparativ cu 10,6% in luna mai, conform INS. Fata de sfarsitul anului trecut cresterea preturilor este de 4,2%.

La sfarsitul saptamanii, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a scazut de la 6,46 la 6,45%, cea mai mica valoare incepand cu sfarsitul lui iunie 2022. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,55%, nivel care nu a mai fost atins din 29 iunie 2022. Indicele la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, a scazut de la 6,75 la 6,74%, minim al ultimului an.

Saptamana trecuta, Trezoreria s-a imprumutat prin mai multe emisiuni de titluri si obligatiuni de stat cu aproape 9,3 miliarde lei, cu scadentele in septembrie 2023, octombrie 2033 si 2038, la randamente medii anuale de 5,99%, 6,87% respectiv 6,64%.

Scaderea inflatiei din Statele Unite, in iunie, la 3%, fata de perioada similara din 2022 si revenirea in prim plan a sectorului bancar american, au provocat, la sfarsitul saptamanii, aprecierea euro la 1,1204 – 1,1245 dolari, valori comparabile cu cele de la sfarsitul lui februarie 2022. O parte dintre analisti cred ca Rezerva Federala americana va stopa procesul de inasprire a dobanzilor de politica monetara dupa aparitia unor date mai slabe din partea bancilor americane, la cateva luni dupa un val de falimente, in primul rand cea a Silicon Valley Bank.

In piata locala, media monedei americane a scazut de la 4,5134 la 4,4014 lei.

Cursul francului elvetian a crescut de la 5,0765 lei, la inceputul saptamanii, la 5,1301 lei, la sfarsitul ei, iar cel al lirei sterline a scazut de la 5,8079 la 5,7714 lei.

Deprecierea monedei americane a impins in jos pretul gramului de aur, care a fost stabilit, vineri, la 276,8198 lei, chiar daca metalul galben a urcat la 1.950 – 1.963 dolari.

Volatilitatea criptomonedelor a fost ridicata la sfarsitul saptamanii. Ele au atins maxime ale acestui an si au revenit la valori comparabile cu cele din noiembrie trecut, cand s-a prabusit platforma FTX. Aparitia unor informatii conform carora Binance, cea mai mare platforma de schimb a monedelor digitale, a concediat in ultimele zile peste 1.000 de angajati, a permis marcarea rapida a profiturilor.

Dupa o crestere la 31.814 dolari, bitcoin a scazut la 29.966 dolari si a revenit apoi in jurul pragului de 30.000 dolari. Ether a scazut de la 2.024 la 1.912 dolari si s-a stabilizat in jurul valorii de 1.930 dolari. (R.G.)

NOTA: Analiza cuprinde perioada 10 – 14 iulie

Leave a Reply