Un judecator de la Inalta Curte va fi cercetat disciplinar de Inspectia Judiciara, dupa un conflict avut cu un tanar ofiter de politie de la DGA

Presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Corina Corbu, a sesizat Inspectia Judiciara cu privire la incidentul dintre judecatorul Alin Sorin Nicolescu (foto 1), de la Sectia Penala a ICCJ, si Giorgian Gheorghe Cioriia (foto 2), subinspector de politie de la Directia Generala Anticoruptie (DGA).


Intregul scandal a pornit de la examenul de licenta sustinut de politist, in 4 iulie 2023, la Facultatea de Drept European si International din cadrul Universitatii Nicolae Titulescu, examen la care magistratul de la instanta suprema era supraveghetor.

Concret, politistul relateaza ca judecatorul s-ar fi enervat dupa ce a trebuit sa ii strige numele de doua ori, chemandu-l sa prezinte cartea de identitate, dupa care i-ar fi spus “hai, ba, ce faci, stau dupa tine”. Ulterior, conflictul a continuat, politistul sustinand ca Alin Nicolescu i-ar fi luat datele din cartea de identiate, i-ar fi transmis ca va vorbi cu seful sau, directorul DGA Liviu Vasilescu, intrebandu-l ironic daca e “prost”.

Ulterior, politistul a fost chemat la raport de catre chestorul Liviu Vasilescu, care l-ar fi intimidat si l-ar fi trimis la Inalta Curte sa-si ceara scuze de la judecator. Dupa ce a asteptat mai mult de jumatate de ora, politistul a primit doar un mesaj de la judecatorul Alin Nicolescu, cu un limbaj nepermis si total nepotrivit pentru un magistrat: “Sper sa intelegi ceva din ecuatia asta pt ca ti-a trecut un glont pe la ureche…”.

Presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Corina Corbu, a declarat ca a citit relatarea politistului si ca a luat decizia de a sesiza Inspectia Judiciara pentru a face toate verificarile, urmand sa stabileasca daca Alin Sorin Nicolescu a comis vreo abatere disciplinara sau incalcare de Cod deontologic.

De partea cealalta, judecatorul Alin Sorin Nicolescu a precizat ca nu a fost rau intentionat, altfel ii facea politistului o sesizare scrisa la DGA.

“Nu am fost rau intentionat, deloc, deloc, deloc, nici eu, nici Liviu. Doar un semnal de alarma, si eu si Liviu, bai, nu se face asa. Cum sa vorbesti asa la profesorul tau, sa ii spui ca e nedemn. Chiar daca greseam eu cu ceva, bai, strangi din dinti, asta e. Trebuie sa ai demnitate, bun simt, nu asa… Altul in locul meu facea sesizare scrisa, aveam 100 de copii acolo studentii… Dar nu am facut asta, ba din contra, am zis ‘bai, la copilul asta sa ii fie bine, sa inteleaga ceva din ecuatia asta’. Dar nu vedeti, pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”, a declarat judecatorul.

L-a caracterizat pe reclamant ca “un politist plin de tatuaje, plin de sus pana jos, tatuat, asta e, alta generatie, si plin de muschi”, motiv pentru care, tot bine intentionat, i-a spus “atentie la steroizi”… (G.I.)

Leave a Reply