Lavinia Cotofana, la un pas de recuperare a robei! Fosta judecatoare de la Arad, 91 de puncte la actualul concurs de admitere in magistratura

Exclusa din magistratura dupa ce a sesizat la DNA o serie de nereguli din sistemul judiciar, mai cu seama din avocatura aradeana, Lavinia Cotofana, fost judecator la Judecatoria Arad, are toate sansele sa revina in magistratura.


Fosta judecatoare se numara printre candidatii inscrisi la concursul de admitere in magistratura, organizat de CSM in perioada 7 iulie 2023 – 6 martie 2024, iar la proba eliminatorie de verificare a cunostintelor a obtinut nu mai putin de 91 de puncte, din 100 posibile, clasandu-se pe locul 45, din 1440 de candidati.

Este foarte posibil ca la ultima proba din concurs, interviul cu candidatii aflati la un pas de admitere, sa-i fie blocata revenirea in magistratura, asa cum s-a mai intamplat cel putin o data. Cum, la fel de posibil este ca noul Consiliu Superior al Magistraturii sa fi iesit de sub controlul politic si din zona campului tactic.

Reamintim ca, dupa 11 ani de cariera in Serviciul Roman de Informatii, Lavinia Cotofana a resusit sa intre in magistratura si sa imbrace roba de judecator doar noua luni, in perioada ianuarie – octombrie 2016, ulterior fiind exclusa din sistem din cauza sesizarii la Parchet a unor ilegalitati din justitia aradeana.

La vremea respectiva, printre membrii CSM care au votat “executia” Laviniei Cotofana s-a aflat si deontologul de serviciu al sistemului judiciar, Cristi Danilet. I

In 29 noiembrie 2017, printre decretele semnate de Klaus Iohannis s-a aflat si “Decretul privind eliberarea din functia de judecator la Judecatoria Arad a doamnei Lavinia-Nicoleta Cotofană ca urmare a aplicarii sanctiunii disciplinare constand in ‘excluderea din magistratura’, dispusa prin Hotararea nr. 23J/31.10.2016 a Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara, definitiva, potrivit Minutei deciziei civile nr. 266/09.10.2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul de 5 judecatori, in dosarul nr. 70/1/2017.” (G.I.)

Leave a Reply