Comisia de Cultura din Parlamentul European l-a “audiat” pe primarul Timisoarei. “Putem darama cortina de fier, care inca exista”, a spus Dominic Fritz

Din data de 24 octombrie, primarul Timisoarei a avut mai multe intalniri si discutii cu oficiali de rang inalt din cadrul Comisiei Europene si cu secretari generali ai unor institutii si organizatii care reprezinta interesele oraselor la nivel european.


La invitatia doamnei Sabine Verheyen, presedinta Comisiei de Cultura din Parlamentul European, primarul Dominic Fritz s-a adresat membrilor comisiei pe teme privind viitorul programului Capitalelor Europene ale Culturii.

„Avem vizitatori in Timisoara care vin pentru prima data aici sau in Romania si sunt socati de cat de mult difera propriile lor prejudecati si stereotipuri de realitatea din teren. Cu ajutorul Capitalei Culturale, putem scrie cu adevarat un capitol nou in istoria europeana si in felul in care ne percepem unii pe altii si cred ca trebuie sa folosim mai mult acest lucru. Prin evenimente culturale, prin imputernicirea oraselor, oferindu-le o voce europeana, putem darama cortina de fier care exista inca in mintea prea multor oameni,” a spus primarul Dominic Fritz in fata Comisiei de Cultura a PE.

Dupa dezbaterea despre viitorul Capitalelor Culturale, edilul timisorean a discutat cu  Susana Solis, europarlamentar din Spania, care activeaza in Comisia REGI (Comisia pentru dezvoltare regionala). Au fost analizate provocarile comune in privinta accesarii fondurilor europene, legate, in principal de birocratia excesiva si procesele administrative foarte complicate. Oficialii au agreat ca aceasta problema poate fi depasita prin schimb de experienta si prin consolidarea vocii colective a oraselor si regiunilor in UE.

A urmat o intalnire cu André Sobczak, secretarul General al EUROCITIES, principala organizatie care promoveaza interesele oraselor la nivel european, din care Timisoara face parte. S-a discutat despre intarirea cooperarii dintre Eurocities si Timisoara.

Orasul nostru poate aduce o contributie importanta dupa experienta de Capitala Culturala, dar si in alte domenii precum tranzitia verde si digitala. De asemenea, Timisoara poate juca un rol important in asigurarea unui echilibru al perspectivelor dintre Vestul si Estul Europei, avand o istorie care ii permite sa integreze ambele abordari.  Primarul a punctat necesitatea ca mesajul organizatiilor din Bruxelles sa fie mai aproape de realitatea din teren si sa deschida institutiile catre cetateni.

Primarul a mai avut intrevederi cu reprezentanti europeni din domeniile transparenta si valori, inovatie, cercetare si digitalizare, fonduri europene, justitie.

S-a discutat despre folosirea fondurilor europene pentru dezvoltarea Timisoarei dar nu doar despre oportunitatile fondurilor europene dar si despre provocarile existente, in special intarzierile in privinta finantarilor care vin de la autoritatile centrale catre cele locale.

De asemenea, in aceasta saptamana, primarul Dominic Fritz a luat parte la ceremonia dedicata celor 30 de ani de infratire dintre Timisoara si Rueil Malmaison. De asemenea, a avut o serie de intrevederi cu inalti oficiali ai Parlamentului European, la Bruxelles.

In 23 octombrie, primarul timisorean a participat, impreuna cu primarul orasului Rueil Malmaison, Patrick Ollier, la ceremonia dedicata celor 30 de ani de relatii de colaborare intre cele doua municipalitati. De asemenea, a deschis vernisajul expozitiei artistului timisorean Petrica Stefan in orasul francez si a vizionat un proiect de street art creat de artista timisoreana Corina Nani.

Cei doi primari au semnat o declaratie bilaterala prin care s-a reafirmat dorinta de a promova valorile comune, specifice climatului european: incluziune si respect pentru diversitate, sustinere categorica a valorilor democratice, impartasirea unui orizont profund umanist, intelegerea rolului comunitatilor urbane in slujba pacii si prosperitatii. (Primaria Timisoara – Serviciul Comunicare)

Leave a Reply