Un barbat din Timisoara, suspect in dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. A fost ridicat de politisti si urmeaza sa fie condus la Sibiu pentru a fi audiat

Un barbat din Timisoara a fost ridicat, in aceasta dimineata, de catre politistii Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul IPJ Timis si urmeaza sa ajunga la sediul Politiei din Sibiu, unde va fi audiat in dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner, care a fost ucis in propria casa.


Anchetatorii au facut descinderi la doua adrese din Timisoara, acolo unde aveau banuiala ca s-ar afla persoane care ar face parte din cercul de apropiati ai agresorului identificat cu ajutorul ADN-ului.

Potrivit unor surse judiciare, la scurta vreme dupa ce atacatorul a revenit in tara, mai exact, a aterizat pe aeroportul din Budapesta, ar fi ajuns in Timis, acolo unde si-a petrecut noaptea, iar mai apoi a mers la Sibiu.

Important de mentionat este faptul ca barbatul care a fost ridicat in aceasta dimineata de la Timisoara (foto, stanga), este la randul sau implicat in tot felul de infractiuni. Spre exemplu, acesta a fost condamnat intr-un dosar de falsificare de carduri de peste ocean.

In anul 2016, suspectul in cazul crimei lui Adrian Kreiner se afla in fata unui posibil verdict sever in Statele Unite ale Americii, dupa ce a pledat vinovat de comiterea unui furt in valoare de aproximativ 127.000 de dolari.

Acuzatiile il vizau pentru instalarea de dispozitive de clonare a cardurilor la mai multe bancomate din diverse state americane, inclusiv New York si Massachusetts.

Acesta a recunoscut ca, in perioada cuprinsa intre 30 august 2015 si 24 octombrie 2015, a utilizat astfel de dispozitive pentru a clona carduri si camere pentru inregistrarea codurilor PIN, scopul fiind sa fure fonduri din conturile mai multor persoane.

Aceasta infractiune l-a plasat intr-o pozitie delicata, cu o posibila pedeapsa intre doi si 30 de ani de inchisoare, fiind si supus unei amenzi de pana la 250.000 de dolari. (V.E.)

Sursa: antena3.ro

Leave a Reply