Explozie la un bloc de garsoniere din Lugoj. Peste 20 de locuinte au fost afectate, 17 persoane s-au autoevacuat

O explozie a avut loc, azi dimineata, intr-un bloc de garsoniere de pe strada Visinilor, din municipiul Lugoj, in urma unei acumulari de gaze. Deflagratia s-a produs la etajul 3 al imobilului cu patru etaje, in timp ce un barbat in varsta de 69 de ani mesterea la un convector pe gaz.


Potrivit ISU Timis, 17 persoane s-au autoevacuat, iar un barbat a fost evacuat de pompieri avand arsuri pe 40 la suta din suprafata corpului.

”In data de 28.11.2023, la ora 08,30, am fost anuntati prin apel SNUAU 112 despre o explozie produsa la etajul 3 al unui bloc cu 4 etaje, in urma unei acumulari de gaz, situat pe strada Visinilor in municipiul Lugoj.

A fost alertat de urgenta Detasamentul de Pompieri Lugoj si la fata locului s-au deplasat o autospeciala de prima interventie si comanda, o autospeciala de stingere, o autoscara mecanica, un echipaj SMURD, o autospeciala pentru transport personal si victime multiple, trei ambulante SAJ si un microbuz de transport persoane din cadrul Detasamentului 2 Timisoara. Facem precizarea ca explozia nu a fost urmata de incendiu”, a transmis purtatorul de cuvant al ISU Timis.

In urma exploziei, 17 persoane s-au autoevacuat, o persoana a fost deblocata dintr-un apartament, fara a avea nevoie de ingrijiri medicale, iar un barbat a fost evacuat de pompieri, avand arsuri pe 40% din suprafata corpului. Aceasta a fost transportat la spital constient.

”Din primele informatii, din numarul total de 84 garsoniere din imobil, aproximativ 23 sunt afectate. In continuare se efectueaza actiuni de cautare-salvare in imobil”, a mai precizat ISU Timis.

Locul de cazare al locatarilor afectati va fi la caminul Colegiului Tehnic “Valeriu Braniste” din Lugoj. IPJ Timis a anuntat ca politistii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Lugoj au deschis un dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunilor de distrugere din culpa si vatamare corporala din culpa, urmand ca, sub supravegherea unui procuror de la Parchetului de pe langa Judecatoria Lugoj, sa fie stabilite imprejurarile in care s-a produs acest eveniment. (V.E.)

Leave a Reply