CCIA Timis: Delegatia de afaceri timiseana la Salonul International de Vinuri – Belgrade Wine Salon (P)

O delegatie de afaceri timiseana s-a aflat la Belgrad, in perioada 7 – 8 decembrie 2023, unde a vizitat Salonul International de Vinuri – Belgrade Wine Salon, desfasurat in decorul elegant al Hyatt Regency Hotel.


Reprezentantii celor 10 companii participante au avut ocazia de a descoperi arta si savoarea vinului, de la cei mai buni producatori de vin din lume, din 120 de crame din 20 de tari diferite, dar si de a participa la doua evenimente exclusiviste: Wine Masters – care a reunit unele dintre cele mai importante crame din lume, cu peste 250 de vinuri de top; Olive Oil Masters – o incursiune in istoria gastronomica a Marii Mediterane si a Levantului unde au fost prezenti 25 de maestri de top ai uleiului de masline premiati in intreaga lume.

In prima zi a vizitei, companiile timisene au fost intampinate de Slavomir Cirović, director al Agentiei In Vino, organizatorul evenimentului, pentru prezentarea Salonului si discutii privind piata de vinuri.

Din delegatia timiseana au facut parte Darius Georgiu, vicepresedinte CCIAT, Radu Ticiu, presedinte al Sectiunii Electro& IT si membru in Colegiul de Conducere a CCIAT, firme membre din diverse domenii de activitate.

Un spectacol, Salonul international de vinuri de la Belgrad! Gusturi alese, vinuri de mare clasa, ulei de masline de calitate superioara, branzeturi lucrate, totul la superlativ!”, a spus Darius Georgiu, vicepresedintele CCIAT.

Misiunea economica de vizitare a Belgrade Wine Salon a fost organizata la recomandarea Ambasadorului Serbiei in Romania, E.S. Stefan Tomasevic, la intalnirea cu Florica Chirita, presedintele CCIAT Timis, care a avut loc la Bucuresti, in data de 15 septembrie a.c., si unde a fost stabilita agenda de lucru pentru perioada urmatoare, cu actiuni si evenimente concrete care sa raspunda cerintelor si interesului de colaborare a celor doua comunitati de afaceri. (I.P.)


Informatii suplimentare la tel. 0722503138, e-mail: rolinic@cciat.ro, Rodica Olinic – Consilier Relatii Publice.

Leave a Reply