Poezia ne mai poate salva? Poetul Dan Garlea isi lanseaza noul volum de versuri, „Iertarea ta cu gust primejdios”

Biblioteca Universitatii Politehnica Timisoara va gazdiu, vineri, 15 decembrie, de la ora 16,30, lansarea volumului de poezii „Iertarea ta cu gust primejdios”, al poetului si jurnalistului timisorean Dan Garlea


„Dragilor, cu cea mai mare bucurie va anunt ca editura timisoreana Eurostampa, acum, in pragul Sarbatorilor, mi-a facut un minunat cadou scotand de sub tipar noul meu volum de versuri intitulat “Iertarea ta cu gust primejdios”. Cu o grafica excelenta, coperta cartii este realizata de poetul grafician, Traian Abruda.

Lansarea pe orbita intalnirilor cu poezia va avea loc vineri,15 decembrie, 2023, incepand cu ora 16,30, la Biblioteca Universitatii Politehnica din Timisoara. Moderatorul intalnirii va fi scriitorul Marcel Tolcea.

Invit toate persoanele care doresc sa-mi fie aproape si care de-a lungul anilor s-au regasit in poezia mea si au apreciat versurile mele. In cadrul evenimentului, prof. Rodica Pop va recita din creatia autorului in acordurile muzicale puse pe portativ de Viorel Screciu si Radu Stoica”, ne-a transmis autorul.

De acelasi autor autor au mai aparut „Intre iad si-ntre altar” – 1993, „Varsta timpului” – 2018, „Pe aripi de vers” – 2018, precum si revista „Drumul campionilor” – 2011. Nascut in 4 aprilie 1957 in comuna Mosna din judetul Iasi, Dan Garlea a ajuns la Timisoara, prin 1976.

A colaborat, de-a lungul timpului, cu mai multe ziare timisorene – Renasterea Banateana, Timisoara, Vest Matinal, Fotbal Vest, Prima Ora -, publicatii unde a scris atat in paginile de sport, cat si in cele de cultura. A luat Premiul I la concursul de poezie „Drumul spicelor” desfasurat la Uzdin – Banatul sarbesc, in 1996, si a fost laureat – Premiul I (poezie) – al Concursului international de literatura „Dr. Ion Teicu” din Ilidia (Caras-Severin) in anul 2018.

Volumul de versuri care se va lansa, maine seara, este comparat de scriitorul Marcel Tolcea cu un leac salvator impotriva singuratatii. „Poezia lui Dan Garlea descrie peisaje interioare ale unei rani ce se vrea mereu alinata. E o rana in care iubirea, dezamagirea, amanarea, singuratatea se cuprind, cu disperare parca, dar si cu speranta, intr-o melopee mereu reluata. Implicit, Dan Garlea ne aminteste mereu ca Poezia ne mai poate salva”. (E.T.)

Leave a Reply