Constructorul care a reparat Fantana cu pesti din centrul Timisoarei, “premiu” de peste 500.000 de lei din partea edililor locali

Primaria Municipiului Timisoara solicita in instanta plata penalitatilor de intarziere la contractul de restaurare a Fantanii ornamentale cu pesti. Actiunea de chemare in judecata a fost formulata, deja, intrucat executantul lucrarilor, firma J.D.A. CONSULT S.R.L., nu a achitat factura emisa de Primarie, in valoare de 506.321 lei, reprezentand penalitatile de intarziere.


Cu un termen de executie de 10 luni, firma a finalizat lucrarea cu o intarziere de 5 luni si 25 de zile, respectiv 178 de zile.

Numarul zilelor de intarziere pentru care s-au calculat penalitatile a fost stabilit conform prevederilor contractuale si a tinut cont de ordinul de incepere a lucrarilor, ordinul de sistare, ordinul de reincepere a lucrarilor si data la care s-a comunicat finalizarea lucrarilor.

Executia lucrarilor de restaurare a Fantanii ornamentale cu pesti s-a ridicat la 568.901,06 lei, fara TVA. Pentru fiecare zi de intarziere au fost aplicate penalitati de 0,5% din valoarea contractului (2.844,50 lei/zi de intarziere).

Reamintim ca ordinul de incepere a lucrarilor a fost emis in 14.05.2020. Pe durata investitiei, Primaria Municipiului Timisoara a transmis executantului 4 adrese de atentionare privind respectarea termenului de executie, dar acestea nu au dus la o mai buna mobilizare a firmei JDA CONSULT S.R.L. (Primaria Timisoara)

Credit foto: Costel Iordan

 

Leave a Reply