Hackerii care au blocat platforma la care sunt conectate mai multe spitale din Romania cer o rascumparare de 157.000 de euro

Un atac cibernetic masiv, care a avut loc in noapte de 11 spre 12 februarie, a blocat platforma digitala Hipocrate la care sunt conectate cele mai multe spitale importante din Romania. Din acest motiv, activitatea din zeci de unitati medicale a fost afectata, printre care si cea a Institutului de Boli Cardiovasculare din Timisoara.


Dupa acest atac, a fost ceruta o rascumparare de aproximativ 157.000 euro, insa Directoratul National de Securitate Cibernetica (DNSC) a recomandat sa nu se ia legatura cu atacatorii.

“Exista o cerere de ransom (rascumparare) de 3,5 BTC (aproximativ 157.000 EURO). In mesajul atacatorilor nu se specifica un nume de grupare care revendica acest atac, ci doar o adresa de e-mail. Atat Directoratul, cat si alte autoritati cu atributii in domeniul securitatii cibernetice implicate in analiza acestui incident RECOMANDA SA NU se ia legatura cu atacatorii si sa nu se plateasca rascumpararea ceruta”, a transmis DNSC.

A fost sesizata DIICOT

Cele doua societati comerciale care administreaza sistemul informatic Hipocrate au reclamat cazul la DIICOT.

“La data de 12.02.2024, doua societati comerciale care presteaza servicii de mentenanta a sistemului informatic integrat al spitalelor publice din Romania au sesizat Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism cu faptul ca, in zilele de 11 si 12 februarie 2024, persoane neidentificate au atacat sistemul informatic integrat si infrastructura hardware cu un virus de tip ransomware ce a avut drept consecinta blocarea functionarii acestui sistem si a comunicatiilor de orice fel, precum si restrictionarea accesului la bazele de date informatice”, se arata intr-un comunicat de presa al DIICOT.

“In cauza constituita se efectueaza cercetari, in rem, privind savarsirea infractiunilor de acces ilegal la un sistem, perturbarea functionarii sistemelor informatice si operatiuni ilegale cu programe sau dispozitive informatice”, a mai transmis DIICOT, care a precizat ca “aceasta etapa nu semnifica formularea unor acuzatii impotriva vreunei persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strangerii probelor in vederea stabilirii corecte si complete a starii de fapt si adoptarii in cauza a unei solutii legale si temeinice”.

Cum se prezinta situatia in spitale

Intre timp, marti, 13 februarie, a fost restabilita functionalitatea sistemului Hipocrate in cele mai multe dintre spitale. Pentru alte sase unitati medicale, se estimeaza ca situatia va fi remediata in cursul dupa-amiezii. Per total au fost afectate 25 de spitale din sistemul sanitar local.

​Situatia de la Institutul Regional de Oncologie Iasi (IRO Iasi) si Sanatoriul Brad ramane in continuare neclara. (E.T.)

Leave a Reply