Un procuror din Craiova, cercetat penal pentru luare de mita! In acelasi dosar este vizat si un ofiter de politie

Un procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj este urmarit penal intr-un dosar de coruptie, fiind acuzat de luare de mita, favorizarea faptuitorului, folosirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii si abuz in serviciu. In acelasi dosar este cercetat si un ofiter de politie, acuzat de instigare la abuz in serviciu, intrucat l-ar fi determinat pe procurorul in cauza sa-si indeplineasca in mod defectuos atributiile de serviciu.


Cercetarile sunt efectuate de procurori din cadrul Parchetulului de langa Curtea de Apel Craiova, care, ieri, au au obtinut un mandat de arestare preventiva pe 30 de zile pe numele unui fost administrator de societati comerciale, care l-ar fi mituit pe ofiterul de politie.

Iata comunicatul emis de Directia Generala Anticoruptie:

Ofiterii de politie judiciara din cadrul Directiei Generale Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Dolj, sub coordonarea si la delegarea procurorilor din cadrul Parchetulului de langa Curtea de Apel Craiova, impreuna cu politisti ai Sectiei Regionale de Politie Transporturi Craiova au efectuat, in data de 12.03.2024, 8 perchezitii domiciliare pe raza municipiilor Slatina, jud. Olt si Craiova, jud. Dolj, pentru alcatuirea probatoriului intr-o cauza penala, in care se efectueaza urmarirea fata de urmatorii suspecti:

  • un procuror in cadrul unei unitati de parchet de pe langa tribunal, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni:

– luare de mita in forma continuata, raportat la faptul ca, in perioada noiembrie – decembrie 2023, a acceptat achitarea unor servicii de transport aerian si a folosit in interes personal un autoturism, de la doua persoane, administratori de societati comerciale, cercetate pentru evaziune fiscala si alte infractiuni intr-un dosar penal aflat in instrumentarea sa;

– trei infractiuni de favorizarea faptuitorului, raportat la faptul ca, in perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2024, desi se afla in stare de incompatibilitate, a instrumentat si solutionat, prin clasare, doua dosare penale in care erau cercetati, pentru evaziune fiscala si alte infractiuni, 3 prieteni de-ai sai  – administratori de societati comerciale, iar, in perioada mai 2022 – prezent, a pastrat in instrumentare un dosar penal in care era cercetat un alt prieten;

– folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, raportat la faptul ca, in luna decembrie 2023, acesta a dispus xerocopierea unui dosar penal si a inaintat aceste xerocopii catre o persoana fizica neautorizata;

– abuz in serviciu, raportat la faptul ca, in luna ianuarie 2024, a inteles sa se foloseasca de calitatea sa, de cunostintele sale juridice si experienta sa profesionala pentru a afecta cursul unui dosar civil aflat pe rolul instantelor de judecata, in care era parte un ofiter de politie.

  • doi administratori de societati comerciale, pentru savarsirea infractiunilor de dare de mita in forma continuata, raportat la faptul ca, in perioada noiembrie – decembrie 2023, au achitat contravaloarea unor servicii de transport aerian si au incredintat spre folosire un autoturism procurorului, in instrumentarea caruia se afla un dosar penal in care acestia erau cercetati pentru evaziune fiscala si alte infractiuni.
  • un ofiter de politie, pentru savarsirea infractiunii de instigare la abuz in serviciu, raportat la faptul ca, in luna ianuarie 2024, l-a determinat pe procurorul in cauza sa-si indeplineasca in mod defectuos atributiile de serviciu, in sensul a se intocmi si inregistra la acesta in lucru un dosar penal, de natura sa suspende judecata intr-un dosar civil, in care ofiterul de politie era parte.

De asemenea, in cauza s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore fata de un fost administrator al unor societati comerciale, pentru savarsirea infractiunii de dare de mita in forma continuata, raportat la faptul ca, in luna ianuarie 2024, i-a inmanat unui ofiter de politie, autorizat in cauza ca investigator cu identitate reala, sumele de 10.000 lei, respectiv 5.000 lei, in acelasi scop, al directionarii in favoarea sa a cercetarilor intr-un dosar penal.

In data de 13.03.2024, Curtea de Apel Craiova si-a insusit propunerea de arestare preventiva inaintata de catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova fata de acest inculpat si a dispus arestarea sa preventiva pe o durata de 30 de zile.

Pe parcursul cercetarilor s-a beneficiat de sprijinul I.G.P.R. – D.O.S – Brigada de Operatiuni Speciale Craiova si Brigada de Operatiuni Speciale Bucuresti. (V.E.)

Leave a Reply