Puls VALUTAR / Cresterea pretului la aur este pus pe seama achizitiilor efectuate de catre marile banci, in special cea a Chinei, care in ultimul an a „strans” mai mult de 200 de tone

Leul nu a profitat, marti, de nivelul ridicat al apetitului pentru risc care se manifesta pe pietele internationale si care a permis monedelor de la marginea zonei euro sa se aprecieze cu pana la jumatate de procent.


Cursul monedei unice a crescut marginal de la 4,9678 la 4,9682 lei, intr-o sedinta in care culoarul de tranzactionare s-a restrans la 4,967 – 4,969 lei.

Evolutia leului a putut fi influentata de anuntul facut de INS referitor la faptul ca economia Romaniei a incetinit cu 0,5%, in ultimul trimestru al anului trecut, fata de precedentele trei luni.

Dupa decizia de saptamana trecuta a BNR de a mentine rata de referinta la 7%/an si pe cea la facilitatea de depozit la 6%/an, numarul tranzactiilor din piata monetara s-a redus drastic, evolutie la care contribuie si lichiditatea ridicata. De altfel, banca centrala a precizat ca, luni, „nu s-au inregistrat tranzactii pe piata monetara interbancara”.

Astfel, marti, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,07% iar cel la 12 luni la 6,08%.

Inainte de sedinta de politica monetara a BCE care se va desfasura joi, euro a profitat de scaderea in martie a indicelui american NFIB Small Business Sentiment la cel mai redus nivel incepand cu decembrie 2012, si s-a apreciat la 1,0848 – 1,0871 dolari. In piata locala, media monedei americane a coborat de la 4,5881 la 4,5729 lei.

Cursul francului elvetian a scazut la 5,0608 lei, o medie mai mica fiind atinsa la inceputul lui iulie 2023. Lira sterlina a urcat de la 5,7923 la 5,7986 lei.

Cresterea metalului galben la un nou maxim istoric, de 2.365,40 dolari, mai sus cu aproape 15% fata de inceputul anului, a impins pretul gramului de aur de la vechiul record, de 344,6541 lei, atins la inceputul saptamanii, la unul nou de 347,5290 lei, in ciuda deprecierii monedei americane.

Majorarea cotatiilor este pusa pe seama achizitiilor de aur de catre marile banci, in special cea a Chinei, care in ultimul an a „strans” mai mult de 200 de tone.

In regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 388,80 forinti/euro, iar a celei poloneze la 4,2538 zloti/euro.

Dupa ce a testat, luni, pragul de 72.500 dolari, care odata depasit ar impins pretul spre recordul de 73.797 dolari, atins in urma cu o luna, bitcoin a scazut, marti, la 69.776 – 71.738 dolari. Ethereum fluctua in culoarul 3.587 – 3.723 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14

Leave a Reply