Evazionistii care “fura” de la buget pana la 100.000 de euro scapa de inchisoare, daca achita prejudiciul! Legea deputatului “Mitraliera”, promulgata de presedinte

Legea initiata de fostul deputat PSD Catalin Radulescu, supranumit si “Mitraliera”, care ii scapa pe evazionisti de inchisoare daca restituie banii sustrasi de la bugetul statului, a fost promulgata, astazi, de presedintele Klaus Iohannis.


Actul normativ prevede ca cei inculpati pentru evaziune fiscala de pana la 100.000 de euro, infractiune care in prezent se pedepseste cu inchisoarea, scapa doar cu amenda daca achita integral prejudiciul, iar daca dau si 20% in plus, fapta nu se mai pedepseste deloc, indiferent de cuantumul evaziunii.

Potrivit inregistrarii electronice a voturilor, s-au pronuntat ”pentru” deputatii PSD, Pro Romania si ALDE si ”impotriva” cei de la PNL si USR. Deputatii UDMR s-au abtinut. Totusi, deputata PNL Viorica Chereches, mama primarului Catalin Chereches din Baia Mare a votat in favoarea initiativei. Viorica Chereches nu a mai fost pusa pe lista PNL de candidati la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Legea a fost sesizata la CCR de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectiile Unite, de Guvernul Romaniei si de Avocatul Poporului. Curtea a decis ca legea este constitutionala.

Potrivit actului normativ care modifica legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale:

La art. 10, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute la art. 8 si 9, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depaseste 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica pedeapsa cu amenda.

Dupa alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alin.(1 ) – (13 ), cu urmatorul cuprins:

„(1 prim ) In cazul savarsirii uneia dintre infractiunile prevazute la art. 8 si 9, daca in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseste, facandu-se aplicarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare;

Dispozitiile prezentului articol se aplica tuturor inculpatilor chiar daca nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevazut la alin.(1) si (1 prim).

Initiativa, semnata de deputatul PSD Catalin Radulescu, a intrat in dezbaterea parlamentara la finalul lui 2017, pe vremea cand partidul era condus de Liviu Dragnea, intre timp condamnat la 3 ani si jumatate de inchisoare cu executare. Adoptata in iarna lui 2018, cu voturile PSD, ALDE si UDMR, legea a fost atacata la Curtea Constitutionala de PNL, USR si PMP.

In aprilie anul trecut, CCR – cu majoritate de voturi – a declarat legea neconstitutionala. Legea a primit votul final din partea Camerei Deputatilor in sedinta din 15 decembrie 2020, in ultima zi a legislaturii trecute. Deputatii PNL si USR au votat impotriva initiativei. (V.E.)

Leave a Reply