Perchezitii in Timis la persoane si SRL-uri cu activitati fictive de colectare si reciclare a deseurilor. Prejudiciul, aproape 5 milioane de euro

Mai multe persoane si SRL-uri din Timis sunt cercetate intr-un dosar penal privind operatiuni fictive de colectare si reciclare a deseurilor, cu un prejudiciu de aproape 5 milioane de euro, fiind acuzate de evaziune fiscala, inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals in inscrisuri sub semnatura privata, uz de fals si spalare a banilor.


In acest dosar, Politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice, alaturi de politisti din teritoriu, efectueaza, astazi, nu mai putin de 24 de perchezitii domiciliare in Bucuresti si alte 6 judete, urmand sa fie puse in aplicare mandate de aducepentru mai multe persoane implicate in aceasta inginerie infractionala. Actiunile au loc sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Ilfov.

Iata comunicatul de presa transmis de IGPR:

”La aceasta ora, politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice efectueaza 24 de perchezitii domiciliare, in Bucuresti si 6 judete, la persoane si firme banuite ca ar fi consemnat in fals ca ar fi realizat activitati de colectare si reciclare a peste 38 de milioane de kilograme de deseuri de ambalaje.

In aceasta dimineata, politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Ilfov, efectueaza 24 de perchezitii domiciliare, in municipiul Bucuresti si judetele Calarasi, Dolj, Ilfov, Olt, Prahova si Timis.

De asemenea, sunt efectuate activitati de ridicare inscrisuri de la 15 societati comerciale si institutii publice, intr-un dosar penal de evaziune fiscala, inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals in inscrisuri sub semnatura privata, uz de fals si spalare a banilor de catre persoane implicate in operatiuni fictive de reciclare a deseurilor de ambalaje, cu impact negativ atat asupra mediului inconjurator, cat si asupra bugetului de stat, respectiv Fondului pentru mediu.

In cauza, vor fi puse in aplicare mandate de aducere emise pe numele persoanelor banuite, care vor fi conduse la sediul politiei in vederea audierii.

Din cercetari a reiesit ca, in perioada 2019-2020, prin intermediul unor societati comerciale coordonate direct sau prin interpusi, patru persoane ar fi furnizat unor organizatii care implementeaza obligatiile privind raspunderea extinsa a producatorului, documente justificative in care ar fi consemnat in fals ca ar fi realizat activitati de colectare si reciclare a peste 38 de milioane de kilograme de deseuri de ambalaje (PET, sticla, carton), prejudiciul estimat fiind de 24.707.941 de lei.

In scopul crearii aparentei cu privire la desfasurarea activitatii de colectare si reciclare a deseurilor de ambalaje prin intermediul societatilor comerciale coordonate de cele 4 persoane banuite, ar fi fost inregistrate in evidenta contabila a altor doua societati comerciale achizitii fictive pentru 12.951.000 kg. de sort agregat de sticla, ce ar fi rezultat in urma prelucrarii deseurilor de ambalaje din sticla, valoarea acestor cheltuieli fictive influentand cuantumul obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat de cele doua societati.

La actiune participa si politisti ai inspectoratelor de politie judetene Calarasi, Dolj, Olt, Prahova si Timis, precum si ai Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, Serviciului pentru Interventii si Actiuni Speciale, Directiei Operatiuni Speciale si Institutului National de Criminalistica din I.G.P.R.” (V.E.)

Leave a Reply