BREAKING! Fostul sef al Politiei Rutiere Timis, achitat definitiv in dosarul de coruptie instrumentat de DNA. Col. (r) Marcel Craciunescu va primi inapoi chiar si jantele de Mercedes pe care procurorii le-au ridicat sub pretextul ca ar fi bunuri provenite din “spaga”

O noua zi neagra pentru procurorul Lucian Dolcu, de la DNA Timisoara. Inalta Curte de Casatie si Justiei a decis, la termenul din 14 mai, sa admita apelul fostului sef al Serviciului Politiei Rutiere din cadrul IPJ Timis, col. (r) Marcel Craciunescu si sa-l achite definitiv de orice vina reala sau fabricata.


Este vorba despre sentinta Curtii de Apel Timisoara, prin care a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare, pentru abuz in serviciu, si, rejudecand cauza, sa-i schimbe incadrarea si sa-l achite definitiv pentru cele patru infractiuni de luare de mita pentru care a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie.

“Admite apelurile formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Timisoara si inculpatul Craciunescu Nicusor Marcel impotriva sentintei penale nr. 150/PI din 24 iunie 2020 pronuntate de Curtea de Apel Timisoara – Sectia Penala.

Desfiinteaza, in parte, sentinta penala atacata si, rejudecand: Inlatura dispozitia privind schimbarea de incadrare juridica a faptelor pentru care a fost trimis in judecata inculpatul Craciunescu Nicusor Marcel din patru infractiuni de luare de mita intr-o infractiune de abuz in serviciu in forma continuata. Achita pe inculpatul Craciunescu Nicusor Marcel pentru patru infractiuni de luare de mita.

Constata ca inculpatul Craciunescu Nicusor Marcel s-a aflat in arest preventiv si in arest la domiciliu de la data de 20.01.2015 pana la data de 11.05.2015. Dispune restituirea celor patru jante de culoare gri, cu insemnul distinctiv al marcii Mercedes, sechestrate si sigilate cu sigiliul „Ministerul Public D.N.A. 408”, catre inculpatul Craciunescu Nicusor Marcel. Inlatura obligarea inculpatului Craciunescu Nicusor Marcel la plata sumei de 15.000 lei cheltuieli judiciare catre stat stabilite prin sentinta apelata.

Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale atacate, care nu contravin prezentei decizii”, se mentioneaza in hotararea definitiva a Inaltei Curti.

Este vorba despre mentinerea solutiei de achitare pronuntata de judecatorul Mircea Cretu, de la Curtea de Apel Timisoara, in cazul politistilor Bledea Cosmin Ionut, Garbaci Vasilica, Sorin Draghici si Adrian Dinca. Sa mentionam si faptuul ca, in acest dosar, Marcel Craciunescu a fost aparat de avocatul Gheorghe Onea, fost procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara.

Reamintim ca, potrivit Hotararii 150/2020 a Curtii de Apel Timisoara, Marcel Craciunescu, fostul sef al Serviciului Politiei Rutiere din cadrul IPJ Timis, a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 4 ani, si la efectuarea a 100 de zile de munca neremunerata, in folosul comunitatii, la Consiliul Local Timisoara sau SC Horticultura SA. Hotararea 147/2021 pronuntat astazi a Inalta Curte de Casatie si Justitie este definitiva. (G.I.)

UPDATE: Dupa cum ne-a comunicat Marcel Craciunescu, rechizitoriul in acest dosar fost intocmit si semnat de Lavinia Macovei, fost procuror sef al DNA Timisoara. “A participat si Dolcu la ancheta in 19.01.2015, fiind extrem de obraznic si agresiv”, spune fostul sef al Politiei Rutiere Timis.

5 thoughts on “BREAKING! Fostul sef al Politiei Rutiere Timis, achitat definitiv in dosarul de coruptie instrumentat de DNA. Col. (r) Marcel Craciunescu va primi inapoi chiar si jantele de Mercedes pe care procurorii le-au ridicat sub pretextul ca ar fi bunuri provenite din “spaga”

  1. Bravo nea Marcele. Te-ai scos. Si unde mai pui ca de atunci a crescut si pretul jantelor. Daca le vinzi iti scoti si banii pe avocati.

  2. Asa se intampla intr-o tara în care legile sunt făcute de hoți pentru hoți. La câtă spaga a luat Crăciunescu, dacă era judecat in alta tara mai spre vest îi trebuiau minim 3 vieti ca sa își ispășească pedeapsa. Dar la noi în tara tuturor posibilităților a fost achitat…cum naiba se face ca toți nenorocitii scapa basma curata, mai Udrea sa o vad achitata si va pup…

Leave a Reply