Un bordel din Viena isi premiaza clientii care accepta sa se vaccineze cu 30 de minute de sex gratuite cu „o dama la alegere”

In timp ce autoritatile locale din Romania au oferit mititei cu mustar pentru a stimula vaccinarea, un bordel din capitala Austriei vine cu o oferta irezistibila pentru clienti. Patronii casei de toleranta au anuntat ca ofera 30 de minute gratuite cu „o dama la alegere”, in cazul in care clientul se vaccineaza anti-Covid la centrul din incinta bordelului.


Initiativa bordelului vienez este o actiune de marketing, dar se inscrie si in linia responsabilitatii pro-vaccinare. Prin comparatie, Parlamentul Romaniei arata maxima iresponsabilitate de mai multe saptamani, de cand tot amana adoptarea legii privind introducerea certificatului verde.

Rata de vaccinare in Austria este printre cele mai scazute din Europa de Vest, dar mult mai mare decat cea din Romania. Aproximativ 64% din cetateni austrieci sunt vaccinati cu schema completa, iar cei fara certificat verde nu pot intra in cafenele, restaurante si saloane de infrumusetare.

In acest context, bordelul din Viena ofera vaccinari impotriva Covid-19 si vouchere pentru o vizita gratuita celor care se vaccineaza acolo, potrivit Sky News.(G.G.)

Leave a Reply