Doi politisti de la IPJ Arad, condamnati la inchisoare in dosarul jafului de 300.000 de euro de la Pancota

Doi politisti aradeni au fost condamnati la inchisoare, in prima instanta, alaturi de alti doi inculpati, pentru un jaf care a avut loc in noiembrie 2020, cand dintr-un seif aflat in casa unei femei din Pancota, care fusese imobilizata in locuinta, au fost furati 300.000 de euro.


Sentinta a fost data de Judecatoria Arad si nu este definitiva, iar cei doi politisti – Ticala Denis (foto 2) si Covaci Marius – au primit 2 ani, respectiv 2 ani si trei luni de inchisoare pentru talharie calificata, dupa ce instanta le-a dedus din pedeapsa perioada petrecuta in arest preventiv. In acest dosar au mai fost condamnati Vesa Flavius (3 ani de inchisoare) si Toadere Dragos (2 ani de inchisoare), informeaza Agerpres. Toti cei patru inculpati se afla in detentie, fiind arestati anul trecut.

Solutia judecatorilor este cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, iar procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Ineu au declarat vineri, pentru Agerpres, ca vor face apel, considerand pedepsele prea blande.

In noiembrie 2020, politistii aradeni incepusera o ancheta dupa ce 300.000 de euro au fost furati dintr-un seif aflat in casa unei femei de 87 de ani, din localitatea Pancota. Victima relatase ca o persoana mascata a intrat peste ea in locuinta si a agresat-o pana a spus unde tine banii. Ulterior, in 5 martie 2021, anchetatorii au anuntat ca au fost retinuti patru suspecti, dupa ce politistii Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Arad au efectuat cinci perchezitii domiciliare.

“Din cercetarile efectuate in cauza a rezultat faptul ca doi dintre cei in cauza ar fi patruns, in noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, intr-o locuinta din localitatea Pancota, de unde, in urma imobilizarii victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalti doi ar fi asigurat iesirea din imobil”, preciza IPJ Arad, in martie 2021.

In urma perchezitiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar la domiciliul unuia dintre suspecti au fost gasite 22.380 de tigarete, marcate necorespunzator, susceptibile a proveni din contrabanda.

Cei doi politisti implicati in jaf au fost pusi la dispozitia IPJ pana la condamnarea definitiva.

“Inspectoratul de Politie Judetean Arad actioneaza pentru siguranta comunitatii si tragerea la raspundere a tuturor celor care comit infractiuni, indiferent de calitatea acestora. Institutia noastra nu tolereaza nicio abatere de la prevederile legale a personalului propriu si isi reafirma determinarea de a actiona cu echidistanta si profesionalism in toate cauzele instrumentate”, a mai transmis IPJ Arad, dupa retinerea suspectilor. (V.E.)

Leave a Reply