Jurnalista Brandusa Armanca, mai bogata cu aproape 10.000 de euro! Judecatoria Sector 1 Bucuresti l-a pus la plata unor despagubiri pe mogulul de presa Cornel Nistorescu

Judecatoria Sector 1 Bucuresti i-a dat castig de cauza jurnalistei Brandusa Armanca, in procesul intentat mogulului de presa Cornel Nistorescu, si l-a obligat pe directorul general al ziarului Cotidianul la plata a 45.000 de lei daune morale catre sotii Brandusa si Alexandru Armanca.


Admite in parte cererea formulata de reclamantii Armanca Brandusa si Armanca Alexandru-Gheorghe in contradictoriu cu paratii Nistorescu Cornel si Casa Serafim SRL.

Obliga paratii, in solidar, la plata catre reclamanta Armanca Brandusa a sumei de 40.000 de lei cu titlu de daune morale. Obliga paratii, in solidar, la plata catre reclamantul Armanca Alexandru-Gheorghe a sumei de 5.000 de lei cu titlu de daune morale.

Obliga paratii la publicarea, pe cheltuiala lor, a prezentei hotarari judecatoresti, pe acelasi site pe care a fost publicat si articolul „Lupta pentru Timisoara capitala culturala”, din data de 03.08.2018. Respinge in rest cererea ca neintemeiata.

Obliga paratii, in solidar, la plata catre reclamanti a sumei de 6.124,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru, onorariu de avocat, contravaloare raport furnizare, imprimare inscrisuri anexate cererii de chemare in judecata si taxe postale si cheltuieli de cazare si transport.

Obliga reclamantii, in solidar, la plata catre parata Casa Serafim SRL a sumei de 5.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata constand in onorariu de avocat.

Dispune compensarea celor doua obligatii avand ca obiect cheltuieli de judecata, urmand ca, in final, paratii sa achite, in solidar, catre reclamanti suma de 1.124,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare”, se mentioneaza in Hotararea 3995/2022 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti la termenul din 06.05.2022.

Cauza priveste articole denigratoare, afirmatii neverificate despre viata privata a acesteia si a familiei sale, atingeri aduse imaginii si reputatiei sale ca jurnalista si ca profesor universitar. Articolele au fost urmate de atacuri la persoana nejustificate facute de Nistorescu in direct la Cotidianul TV. (G.I.)

Leave a Reply