PROTEST! Judecatorii Curtii de Apel Timisoara au hotarat sa amane solutionarea tuturor dosarelor aflate pe rolul instantei

Judecatorii Curtii de Apel Timisoara au hotarat, astazi, in cadrul adunarii generale, cu majoritate de voturi, sa protesteze fata de proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistratilor.


Astfel, potrivit unui comunicat de presa primit la redactie, s-a decis amanarea tuturor dosarelor aflate pe rolul instantei, cu exceptia dosarelor care au urmatoarele obiecte: in materie civila, ordonanta presedintiala, masuri asiguratorii, suspendare executare provizorie, suspendare executare act administrativ, suspendare greva, rapiri internationale de copii, plasament, adoptii, custodie publica, ordin de protectie, declarare ca indezirabil, iar in materie penala, cauzele de competenta instantei de drepturi si libertati, cele care vizeaza masurile preventive si cele referitoare la infractiuni in privinta carora urmeaza a se implini termenul de prescriptie a raspunderii penale.

Protestul va incepe de maine, 21.06.2023 si va continua in functie de solutia legislativa care va fi adoptata de Parlamentul Romaniei.

In justificarea alegerii acestei forme de protest, judecatorii Curtii de Apel Timisoara nu contesta necesitatea unor modificari legislative care sa aseze in mod echitabil intreaga constructie legislativa ce reglementeaza in prezent pensiile lor de serviciu, insa este de dorit ca aceste demersuri sa fie urmarea dialogului loial intre puterea judecatoreasca si cea legislativa, pentru gasirea unor rezolvari care respecta predictibilitatea, garantiile constitutionale si demnitatea statutului de judecator.

De aceea, judecatorii Curtii de Apel Timisoara solicita in mod public ca modificarile legislative preconizate cu privire la varsta de pensionare sa creeze premisele unei esalonari reale si nediscriminatorii intre magistrati sa nu afecteze drepturile celor aflati in functie, producand efecte exclusiv in privinta judecatorilor recrutati sub imperiul noilor reglementari ce trebuie, in mod imperativ, corelate cu ritmul imbunatatirii conditiilor de munca.

In conditiile in care, conform evidentei statistice din anul 2022, media anuala efectiva in ce priveste incarcatura pe judecator in Romania este de 644 dosare, in comparatie cu media anuala a incarcaturii pe judecator la nivelul Uniunii Europene, de 320 dosare pe judecator, conditiile actuale de pensionare pentru magistratii aflati in sistem sunt mai mult decat justificate.

O alta revendicare vizeaza stagiul efectiv realizat in alte functii de specialitate juridica, recunoscute in prezent ca vechime in magistratura.

Avand in vedere ca o forma de intrare in profesie este conditionata, printre altele, de o vechime in specialitate de cel putin 5 ani in functiile respective(nr. avocat, consilier juridic,etc.)principiul simetriei juridice, al egalitatii de tratament si al nediscriminarii impune asimilarea in continuare a acestei vechimi minime cu vechimea in magistratura.

Cea de-a treia revendicare este legata de introducerea unui impozit suplimentar calculat asupra unei parti din pensia de serviciu care depaseste componenta contributiva, masura care, in opinia noastra, constituie in sine o afectare a statutului magistratilor, aspect care a facut deja obiectul analizei Curtii Constitutionale in Decizia nr. 900/2020,in contextul in care cuantumul pensiei ocupationale, conceputa ca o forma de recompensare pentru privatiunile si interdictiile pe care a trebuit sa le respectam in perioada de activitate, este de esenta unei pensii ocupationale chiar si in acord cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

In consecinta cuantumul pensiei de serviciu trebuie pastrat la nivelul garantat constitutional, in sensul standardelor internationale amintite.

Nu in ultimul rand, magistratii instantei solicita ca la stabilirea conditiilor de pensionare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti, sa se tina seama de conditiile dificile in care acestia isi desfasoara activitatea, iar varsta de pensionare sa fie esalonata doar pentru aceia nou recrutati in sistem, pentru a da consistenta unor principii juridice esentiale, cum ar fi predictibilitatea si echitatea. (Judecator Raluca Alexandrina Panaitescu, coordonator Biroul de Informare si Relatii Publice)

Leave a Reply