Febra AURULUI. Analistii recomanda plasamentele in aur, anticipandu-se valori de peste 2.000 dolari/uncia, din cauza revenirii in forta a pandemiei de Covid-19

Cursul euro a revenit pe crestere, marti, 29 septembrie, pe fondul mentinerii unui nivel ridicat al aversiunii fata de risc care a produs deprecieri mari ale monedelor din regiune.


Chiar daca Trezoreria a anuntat o crestere a deficitului bugetar in primele opt luni cu 5,18% din PIB, fata de 2,1% din PIB in perioada similara a anului trecut, ecourile alegerilor locale de duminica nu s-au estompat.

Media monedei unice a urcat usor, de la 4,8705 la 4,8738 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,87 – 4,875 lei.

Prima dezbatere electorala intre actualul presedinte american si contracandidatul sau democrat, Joe Biden, care se va desfasura, miercuri, a nelinistit pietele financiare, iar euro a crescut la 1,1661 – 1,1715 dolari, ceea ce a facut ca media bancnotei verzi sa coboare de la 4,1828 la 4,1678 lei.

Moneda elvetiana se aprecia la 1,078 – 1,08 franci/euro, iar cursul ei a urcat de la 4,5108 la 4,5176 lei.

Lira sterlina a coborat usor, la 1,0975 – 1,1025 euro, dupa cresterea de luni cu circa 1% fata de moneda europeana si cea americana, evolutie datorata reaparitiei optimismului privind realizarea unui acord comercial post-Brexit. Media ei a alunecat, marti, de la 5,3758 la 5,3626 lei.

Pretul gramului de aur a crescut de la 249,1178 la 252,6304 lei, in conditiile in care uncia de aur a urcat la 1.877 – 1.889 dolari, dupa mai multe zile in care a fost testate scaderea sub pragul support de la 1.850 dolari.

Analistii recomanda plasamentele in metalul galben, ei anticipand revenirea peste pragul de 2.000 dolari, din cauza aparitiei valului al doilea al pandemiei Covid-19, dar si a incertitudinilor privind alegerile prezidentiale din Statele Unite.

Monedele din regiune se depreciau semnificativ fata de cea unica. Euro a urcat de la 4,5497 la 4,5834 zloti, respectiv de la 363,86 la 365,96 forinti.

Mentinerea unei cereri mari de lei in piata monetara a asigurat cresterea indicilor ROBOR la valori care se mai inregistrau in urma cu circa doua luni, la scurt timp dupa decizia BNR de a reduce dobanda sa cheie la minimul istoric de 1,5%.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a crescut de la 2,07 la 2,09%.

Indicele ROBOR la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,07 la 2,10%, iar cel la 12 luni de la 2,11 la 2,13%.

Bitcoin se tranzactiona pe platformele specializate intr-un culoar ingust, 10.660 – 10.800 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply