Duminica Floriilor, ziua in care incepe Saptamana Patimilor! VEZI ce obiceiuri si traditii sunt pastrate la crestinii ortodocsi

Duminica Floriilor deschide saptamana cea mai importanta pentru pregatirile de Pasti, cunoscuta sub numele de “Saptamana Mare”, dupa cele 40 de zile de post. Mentionata, pentru prima data, in secolul al IV-lea, sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim, orasul unde a si inceput sa fie celebrata, a cuprins, in scurt timp, intreaga lume crestina, fiind celebrata cu mare fast.


Strans legata de minunea invierii lui Lazar din Betania, aceasta duminica ii pregateste pe credinciosii ortodocsi pentru bucuria pe care o aduce biruinta lui Hristos asupra mortii din duminica urmatoare, cea a Invierii.

Totodata Floriile, din punct de vedere liturgic, este ziua in care incepe Saptamana Patimilor, in amintirea carora in biserici se oficiaza in fiecare seara Deniile, slujbe prin care credinciosii il “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, pana la moarte si Inviere, a explicat pentru Mediafax, parintele Constantin Stoica.

De Florii se mananca peste, fiind a doua dezlegare din postul Pastelui, dupa cea din ziua Bunei Vestiri.

Duminica Floriilor este precedata de Sambata lui Lazar. In aceasta zi, Iisus Hrisos isi arata din nou minunile, inviindu-l pe Lazar, la patru zile de la moarte. Dupa aceasta minune, multimile stranse la portile cetatii l-au intampinat cu flori si l-au aclamat pe Mantuitor, la intrarea in Ierusalim.

Sambata din ajunul sarbatorii este cunoscuta si ca Mosii de Florii, cand se fac pomeniri pentru sufletele celor decedati, incheindu-se acum Sarindarele, adica pomenirea mortilor facuta in fiecare sambata din Postul Mare.

Sarbatoarea Floriilor este una de bucurie pentru intreaga cres­tinatate, dar cu intelegerea faptului ca zilele ce urmeaza sunt unele ale tristetii.

In fiecare an de Florii se fac procesiuni, acestea rememorand intrarea triumfala a lui Iisus Hristos in Ierusalim, dupa ce cu o zi inainte il inviase pe Lazar din morti. Multimea era atat de uimita de minune, incat era convinsa ca a venit vremea regelui prevestit de profeti. “Osana!”, ii strigau pruncii, iar oamenii toti adunati pe drum asterneau in fata Domnului hainele lor si veneau sa-L intampine cu ramuri de finic. Bland si smerit, Iisus a intrat in cetate pe manzul asinei. Acum, peste veacuri, pelerinii refac, pe jos, drumul triumfal, cu tristetea care premerge Patimile Domnului, dar si cu bucuria care prevesteste Invierea Sa, mai spune parintele Stoica.

In prescriptiile iudaice se arata ca fiecare evreu trebuie sa mearga macar o data pe an la Templul din Ierusalim, pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu. Venirea lui Iisus cu o saptamana inainte de patimile sale si de Invierea sa din morti au fost profetite cu mai bine de patru sute de ani inainte de sfantul proroc Zaharia, prin cuvintele “Bucura-te foarte fiica Sionului, veseleste-te fiica Ierusalimului, caci iata Imparatul tau vine drept si biruitor, smerit si calare pe asin, pe manzul asinei”.

Din Ierusalim, sarbatoarea Duminicii Stalparilor a trecut mai intai in Egipt, apoi in Siria si in Asia Mica. In secolul al V-lea era celebrata deja in capitala imperiului, Constantinopol, cand imparatul si curtea sa participau la procesiunea solemna ce avea loc in Duminica Intrarii in Ierusalim. Cu acest prilej, multimea credinciosilor purta atat ramuri de finic, cat si de maslin si de liliac.

Pe tot parcursul procesiunii care se desfasura pe strazile orasului, credinciosii intonau frumoase cantari compuse de imnografi precum Andrei Criteanul, Teodor Studitul sau Iosif Studitul. Obiceiul ca insusi conducatorul sa participe la procesiunea din Duminica Floriilor a fost urmat si de curtile domnesti din tarile Romane.

In timpul secolelor al VI-lea si al VII-lea, sarbatoarea se raspandeste si in Occident, fiind mentionata de Isidor de Sevilia (636). Tot in aceasta perioada, se introduce si binecuvantarea ramurilor de finic, aduse de credinciosi la biserica, iar procesiunea se muta dimineata.

Intrarea lui Iisus in Ierusalim este relatata de toti cei patru evanghelisti, Ioan, Luca Matei si Marcu. Noul Testament relateaza faptul ca apostolii au intins hainele lor pe asin, pe ele sezand Mantuitorul in timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de Sfintii Parinti ca fiind marturisirea faptului ca invatatura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pamant. Hainele Sfintilor Apostoli simbolizeaza noua haina pe care o imbraca oamenii, haina Sfantului Botez.

Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului, care l-a intampinat pe Mantuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxa a randuit ca, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, sa se sfinteasca ramurile de salcie aduse de credinciosi. Slujitorii Bisericii citesc rugaciuni de sfintire a salciei, tinand in maini aceste ramuri inmugurite, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii, fiind cunoscut faptul ca salcia are o putere mare de regenerare.

Semnificatia crestina a acestei zile este una foarte puternica, reprezentari ale lui Hristos intrand in oras calare pe un magar fiind intalnite frecvent in pictura.

Obiceiuri si traditii de Florii

Sarbatoarea intrarii Domnului in Ierusalim a fost suprapusa peste cea a zeitei romane a florilor, Flora, de unde si denumirea populara pe care a primit-o. Astfel, pe langa sarbatoarea crestina a intrarii Mantuitorului in Ierusalim au aparut si nenumarate obiceiuri si traditii, atat in mediul rural, cat si in cel urban, cele mai multe de sorginte pagana.

De exemplu, de Florii se obisnuieste sa se faca “de ursita”, astfel ca fetele aflau, prin diverse procedee, daca se vor casatori sau nu in acel an. Tot de Florii, martisorul purtat pana in aceasta zi se pune pe ramurile unui pom inflorit sau pe un maces, iar zestrea se scoate din casa pentru aerisire.

Inaintea sarbatorii, fetele nemaritate din Banat si Transilvania obisnuiesc sa puna o oglinda si o camasa curata sub un par altoit. Dupa rasaritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite in farmece pentru noroc in dragoste si sanatate.

De asemenea, la miezul noptii se fierbe busuioc in apa, iar dimineata fetele se spala pe cap cu aceasta fiertura, ca sa le creasca parul frumos si stralucitor. Ce ramane se toarna la radacina unui par, in speranta ca baietii se vor uita dupa ele, ca dupa un copac inflorit.

In popor se mai spune ca cine indrazneste sa se spele pe cap in ziua de Florii fara apa descantata si sfintita risca sa albeasca.

La toate popoarele crestine pot fi intalnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea avand in prim-plan palmierul sau salcia. Aceste traditii nu au nimic in comun cu spiritul crestinesc al praznicului Intrarii Mantuitorului in Ierusalim.

Crestinii praznuiesc Intrarea Mantuitorului in Ierusalim participand la Sfanta Liturghie, impodobind cu ramuri de salcie sfintita icoanele, usile si ferestrele gospodariilor lor si pastrand randuiala postului. Aceste ramuri sfintite se pastreaza peste an, fiind folosite cu credinta la tamaduirea diferitelor boli. Oamenii obisnuiesc si sa infiga aceste ramuri in straturile proaspat semanate, sa le puna in hrana animalelor sau sa le aseze pe morminte. Ramurile verzi simbolizeaza castitatea, dar si renasterea vegetatiei, amintind totodata de ramurile cu care a fost intampinat Iisus la intrarea in Ierusalim, in aceasta zi.

In sambata dinaintea Floriilor, femeile din unele zone ale tarii aduc ofranda de pomenire a mortilor impartind placinte de post. Tot in sambata Floriilor se mai facea un ceremonial complex numit Lazarita, dupa modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numita “Lazarita”, se imbraca in mireasa si colinda, impreuna cu celelalte, in fata ferestrelor caselor unde erau primite.

Lazarita se plimba cu pasi domoli, inainte si inapoi, in cercul format de colindatoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazar sau “Lazarica”: plecarea lui Lazar de acasa cu oile, urcarea in copac pentru a da animalelor frunza, moartea neasteptata prin caderea din copac, cautarea si gasirea trupului neinsufletit de catre surioarele lui, aducerea acasa, scaldatul ritual in lapte dulce, imbracarea mortului cu frunze de nuc si aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

In trecut, ramura de salcie sfintita era folosita si in scopuri terapeutice. Oamenii inghiteau matisori de pe ramura de salcie pentru a fi feriti de diferite boli, iar batranele se incingeau cu salcia ca sa nu le mai doara salele. (I.P.)




Leave a Reply