Ancheta redeschisa intr-un dosar clasat de Lucian Papici, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis. Procurorului i se cere sa afle daca semnatura secretarului Primariei Dumbravita a fost falsificata

Decizie curajoasa a unui magistrat de la Judecatoria Timisoara, care nu a fost de acord cu “ingroparea” unui dosar de catre Lucian Papici, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, si a dispus ca procurorul care a detinut importante functii de conducere la varful DNA, timp de aproape 10 ani, sa-si continue ancheta in dosarul 747/P/2018.


“Desfiinteaza ordonanta atacata si trimite cauza Parchetului de pe langa Tribunalul Timis in vederea completarii urmaririi penale cu privire la savarsirea infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals”, se mentioneaza in hotararea 908/2020 a Judecatoriei Timisoara.

Astfel, Lucian Papici va fi nevoit sa reevalueze probele atasate de Marinchi Ramona Diana, fostul secretar al comunei Dumbravita, la plangerea penala depusa la parchet, in care-si acuza doua colege, Rosu Carolina si Csizer Lacramioara-Marcela, de falsificarea unor inscrisuri.

Mai exact, in completarea cercetarilor, procurorul va trebui sa dispuna efectuarea unei expertize grafoscopice, care sa identificare autorii semnaturilor aferente vizei de control financiar-preventiv de pe angajamentul de plata nr. 2063/12.10.2017 si ordonantarea de plata nr. 2056/12.10.2017 si sa stabileasca daca acestea apartin secretarului Marinchi Ramona Diana sau a persoanelor reclamate ca fiind autoarele falsului, Rosu Carolina si Csizer Lacramioara-Marcela.

Solutia de clasare s-a intemeiat doar pe declaratiile martorilor, din care s-a retinut ca petenta si-a schimbat de mai multe ori semnatura in perioada cat a fost secretara comunei Dumbravita, iar plata facturii la care se refera ordonantarea si angajamentul de plata a fost efectuata in mod legal. Petenta a reclamat cu precadere falsificarea semnaturii sale. Or acest aspect nu a fost verificat in cursul urmaririi penale.

Raportat la continutul plangerii petentei, ar fi trebuit, in primul rand, sa se stabileasca daca afirmatia acesteia in sensul ca semnatura nu ii apartine este intemeiata. In masura in care s-ar fi stabilit ca semnatura nu ii apartine petentei, urmau a fi analizate consecintele juridice ale eventualului fals. Urmarirea penala s-a limitat la luarea unor declaratii de martor din care reiese existenta unui conflict la nivelul conducerii comunei”, se mentioneaza in incheiere Judecatoriei Timisoara, in care galonatului procuror de caz i se transmit anumite demersuri procedurale… (V.E.)

Leave a Reply