Devenit indezirabil in revistele Uniunii Scriitorilor din Romania, dupa ce, in primavara anului trecut, a scris si publicat un articol taios despre revistele literare romanesti, in care acuza dictatura pensionarilor si anunta moartea publicatiilor de cultura, profesorul universitar Ion Simut, din Oradea, ne-a trimis la redactie un text, in care semnaleaza “un caz interesant din presa literara”.
Reputatul filolog si critic literar acuza faptul ca, de la publicarea recenziei devastatoare la adresa revistelor literare, a devenit tinta unei campanii de compromitere si denigrare, la care si-ar aduce contributia si o binecunoscuta publicatie culturala din Timisoara.
Intrucat textul primit la redactie se incheie cu intrebarea retorica “A murit spiritul libertar al Timisoarei, Capitala Culturala Europeana?”, am decis sa publicam noul articol incomod al criticului Ion Simut, pentru a demonstra ca, in orasul Revolutiei din Decembrie 1989, libertatea de exprimare ramane un drept fundamental care nu poate fi supus negocierii…
Scrisoare deschisa adresata redactorilor revistei Orizont / Joaca de-a cenzura
Stimati colegi de la revista Orizont,
Ati fost martorii tacuti ai unui abuz care s-a petrecut chiar sub ochii dumneavoastra, in iunie 2019, in paginile revistei din Timisoara cea vestita pentru declansarea luptei pentru libertate, inclusiv pentru libertatea de exprimare si pentru respectarea unei opinii de opozitie rationala, in orice subiect.
Am avut rabdarea sa se transforme intr-o curiozitate de istorie literara, sa nu reactionez imediat, cu un frison de graba si scandal. Indiferenta dvs. ma face sa cred ca ati fost implicati de conducerea revistei, fara acordul dvs., conducere care va considera in acest mod o masa neglijabila de manevra. Impresia mea (va rog frumos sa-mi scuzati visul urat!) este ca gestul eronat evoca o perioada de trista amintire, intr-o regie cunoscuta istoricilor proletcultismului:
Colectivul de oameni ai muncii de la revista Orizont a demascat, in sedinta de urgenta prelungita pana noaptea tarziu, cazul unui deviationist periculos si a publicat urmatorul comunicat in numarul 6, din iunie 2019, p. 31, la rubrica Tur de orizont:
- „Revista Romania literara da o replica ascutita unui critic si istoric literar sexagenar, ajuns intr-un moment de inflamata exprimare a personalitatii. Numele lui e Ion Simut. Nu tinem minte sa-i fi citit vreun articol, in cei treizeci de ani scursi din 1989, in care sa i se fi auzit vocea in chestiunile arzatoare ale societatii. A tacut malc si in legatura cu mineriadele, si cu Securitatea, si cu activistii de partid deveniti multi-miliardari. Astazi, insa, are insomnii din cauza revistelor literare din Romania. Care sunt proaste, necitite si, prin urmare, merita sa dispara din peisajul cultural al tarii. Simut uita ca tocmai aceste reviste au scris cu asupra de masura despre cartile sale (adeseori indigeste) si l-au asezat pe un loc mult prea inalt in raport cu biata lui cumintenie. Argumentele si agenda sunt cele ale lui Eugen Simion si ale echipei sale. Nu trebuie sa fii Sherlock Holmes ca sa ghicesti ce se afla in spatele acestei bruste agitatii anti Uniunea Scriitorilor si a revistelor literare: o previzibila candidatura la un fotoliu academic. Subscriem la concluzia articolului din Romania literara: «Gestul public reprobabil pe care il face astazi ii va aduce aplauzele caracudei literare si, poate, niscai lauri academici, dar, cu siguranta, nu si aprecerea lumii literare. E socant sa pui in pericol revistele literare, coloana vertebrala a literaturii contemporane, de dragul unei ambitii de care nu ai absolut nicio nevoie». De la mizeria lui Caion la adresa lui Caragiale, literatura romana a inregistrat putine abjectii de asemenea proportii. Intr-o lume normala, Ion Simut ar trebui sa devina in toate revistele culturale ale tarii nomina odiosa.”.
Pricina o constituie articolul meu Elegie pentru revistele literare, publicat in revista Familia, nr. 5 din mai 2019 si preluat de alte publicatii, inclusiv de catre Observator cultural. Articolul poate fi gasit sub acest titlu pe Google.
Comunicatul este nesemnat si acest lucru ma face sa reflectez daca el apartine, ca responsabilitate morala: 1. intregului colectiv redactional; 2. conducerii tripartite a revistei; 3. redactorului-sef (inclin spre ultima varianta).
Perla coroanei e ultima fraza. Imaginati-va orice alt nume in locul meu.
Am putea sa nu acordam acestui fapt nicio importanta, dar el are consecinte: in urma acestei recomandari, eu sunt considerat indezirabil in revistele Uniunii Scriitorilor (=USR), unde beneficiez de interdictie de colaborare, interdictie de nume ca simpla referinta intr-o relatare culturala (despre sumarul unei reviste, de pilda, sau despre aparitia unei carti, cum ar fi volumul colectiv pe care l-am coordonat Ce e viu si ce e mort in opera lui Mihail Sadoveanu?, aparut in 2019 la Editura Junimea).
Am putea sa trecem si peste asta: in fond, se poate spune ca tot ceea ce scriu este irelevant. Dar asta s-a intamplat brusc, din iunie 2019 incoace. Pana atunci, mi-au fost acordate doua premii ale USR (in 1994 si in 2017) si alte patru premii ale Filialei Cluj a USR, probabil pe nedrept; cartile mele au fost recenzate generos in Romania literara, probabil tot din cauza unei exagerari; am colaborat cu o rubrica saptamanala la Romania literara, in anii 2004-2008, probabil dintr-o eroare. Etc. Toate au fost bune pana intr-un loc, pana am sesizat declinul revistelor literare, datorat unei cauze obiective: criza de public.
Faptul in sine merita analizat: putem sa dam edicte de cenzura, in 2019 sau 2020, in Romania, pentru „delictul” de opinie, pentru intamplarea ca nu ne convine noua acea opinie? Putem sa ne jucam de-a cenzura in „revista noastra”, care nu e revista particulara sau privata, ci e o revista a Uniunii Scriitorilor, partial finantata de la bugetul de stat? Si, in fond si la urma urmei, putem sa ne jucam de-a cenzura, oriunde am practica acest joc?
Prin aceasta atitudine, revista Orizont a devenit parte dintr-o campanie de compromitere si denigrare, intreprinsa la adresa mea, alaturi de revistele Romania literara si Familia. Consider comunicatul revistei Orizont o insulta, nu numai la adresa mea, ci la adresa oricarui scriitor sau publicist din Romania care isi simte amenintata libertatea de opinie. O fi si insulta o isprava, dar nu cand vine de la o publicatie emancipata si eliberata de treizeci de ani de poncifele epocii anterioare.
Un „nume odios”, in intelesul medieval, e un nume care nu mai poate fi pronuntat. De altfel, in prelungirea opiniei de la revista Orizont, revista Romania literara, tot fara semnatura, scrie in finalul reproducerii satisfacute a unor calomnii din revista Familia ca sunt un personaj care trebuie evitat (in nr. 35 din 2019). Profilul unui dusman e gata creionat si difuzat, deopotriva cu interdictiile aferente.
Gabriel Chifu ma pune pur si simplu la stalpul infamiei (v. articolul O infamie de vara, in Romania literara, nr. 29-30 din 5 iulie 2019). Va rog sa cititi si articolele scrise de Ioan Moldovan si Traian Stef in revista Familia, nr. 6, din iunie 2019. Negarile furibunde s-au precipitat, in locul unor contraziceri argumentate si civilizate.
De aceea, am spus ca opinia din revista Orizont nu e izolata, ba chiar face parte dintr-o campanie intr-un stil de trista amintire, care are ca obiectiv scoaterea unui opinent incomod din viata publica si demascarea lui ca dusman al poporului de publicisti din revistele literare. Nu sunt catastrofist: stiu ca un asemenea lucru nu se poate intampla in Romania de azi. Exista alternative, din fericire. Dar procedarea in sine e o performanta negativa. Rabufnirea comica e a unui mic dictator, care vrea tot mai multa putere in lumea literara (nu stiu cine o fi), rabufnire la care va indemn sa reflectati.
Parerea mea este ca un astfel de comportament publicistic reflecta o mentalitate culturala retardata. Nu vi-l atribui, dar va intreb daca il tolerati.
Ion Simut
P.S. Nomina odiosa este o forma de plural, incorect folosita aici, unde e vorba de o singura persoana, eventual nomen odiosum, daca sunteti de acord. Semidoctismul celui care a redactat aceasta circulara tip Florescu-Dulea va afecteaza si pe dumneavoastra, ca martori impasibili ai unei manifestari dezagreabile de dogmatism.
A murit spiritul libertar al Timisoarei, Capitala Culturala Europeana? Timisoara literara emana interdictii, nu libertati?
