Un avocat din Baroul Timis, la un pas de a reveni in functia de procuror! Deocamdata, membrii CSM au constatat ca fostul magistrat indeplineste toate conditiile privind numirea, insa au votat impotriva

Consiliul Baroului Timis ar fi trebuit sa solutioneze, in sedinta de astazi, cererea lui Adrian Popeti…

Campionul la motociclism Ionel Pascota, acuzat de falsuri privind averea! Inspectorii ANI au sesizat Parchetul Timisoara, dupa ce au descoperit ca fostul consilier local din Giroc nu poate justifica peste 120.000 euro

Agentia Nationala de Integritate a anuntat, astazi, ca a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara…

Politist pus sub control judiciar de DNA, dupa ce a avertizat o firma ca urmeaza sa vina in control! Pretul onoarei de slujitor al legii, 3.000 de lei

Damian Gheorghe, ofiter de politie in cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Suceava, a fost pus sub…

Semnal de alarma tras de presedinta Tribunalului Timis. “Incalcam reguli si legi, cu riscul de arunca in aer o tara!”, atrage atentia Adriana Stoicescu, acuzand ca avem prea putini judecatori si prea multi magistrati

Adriana Stoicescu, unul dintre cei mai incomozi judecatori din magistratura romaneasca, isi incepe saptamana cu un…

Traficanti de tigari pusi sub control judiciar! Procurorii Parchetului Timisoara au inceput urmarirea penala pentru contrabanda

Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara au pus in miscare actiunea penala fata de sase…

Interlopul timisorean Sorin Udrea, in tribune la meciurile Romaniei U21 de la Campionatul European de Fotbal din Italia, desi se afla in executarea unei condamnari de 6 ani si opt luni inchisoare

Meciurile echipei de fotbal a Romaniei la Campionatul European U21 din Italia au fost urmarite din…

EXCLUSIV! Sefa Parchetului de pe langa Tribunalul Timis a decis sa renunte la cariera de procuror! VEZI cum a solutionat CSM cererea Mihaelei Pop

Sectia pentru Judecatori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a solutionat, in sedinta din 25 iunie,…

Cum raspunde un avocat din Baroul Timis la intrebarea SF privind momentul in care robotii vor navali pe terenurile de fotbal. “Cat va trece pana cand Messi omul va fi inlocuit cu Messi robotul?”

Avocatul timisorean Paul Ciucur este protagonistul unui interviu omagial aparut intr-o publicatie cu caracter juridic, in…

Fostul ministru de Interne din Guvernul Tariceanu, achitat intr-un dosar de coruptie instrumentat de DNA! In prima instanta, Cristian David a luat 5 ani de inchisoare

Cristian David, fost ministru de Interne in guvernul Tariceanu, a fost achitat definitiv, marti, de Completul…

Milionarul Florin Fedor, chemat din nou la Parchetul Militar Timisoara! “Cred ca am fost in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit”

Florin Fedor, milionarul din Giroc care, in noaptea de 7/8 septembrie 2017, a fost implicat intr-un…

Schimbare la Avocatul Poporului! VEZI care este propunerea ALDE pentru functia din care pleaca Victor Ciorbea

Renate Weber, fost europarlamentar din partea ALDE, a demisionat din partid, o decizie surprinzatoare, dar previzibila,…

COMUNICAT. Procuroarea care a bruscat fetita in varsta de 9 ani din Baia de Arama, in cazul adoptiei internationale care a socat Romania, cercetata de Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie

Biroul de informare si relatii publice din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie…

Inspectia Judiciara, o noua infrangere in “meciul” cu Laura Codruta Kovesi! CSM a respins a treia actiune disciplinara formulata de Lucian Netejoru impotriva fostei sefe a DNA

Sectia pentru procurori in materie disciplinara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins a treia…

Gala premiilor de la DREPT! Judecatorul Florin Motiu s-a ocupat de pregatirea echipele de fotbal, sah, tenis de masa si street-ball ale Facultatii de Drept din Timisoara. VEZI ce rezultate a obtinut la competitii

Rezultatele exceptionale obtinute de studentii Facultatii de Drept din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara la…

Avocatii, inlocuiti cu roboti! Contestarea amenzilor primite pentru parcarea neregulamentara, o procedura de care se pot ocupa “robo-avocatii”

Procesele de tip „machine learning” urmeaza sa fie folosite in California, unde inteligenta artificiala va calcula sansa…

Spitalele din Romania, atacate de hackeri! VEZI ce unitate spitaliceasca a platit 10.000 de euro catre piratii internetului pentru recuperarea datelor “pierdute” in urma unui atac informatic

Ministerul Sanatatii a transmis o avertizare catre toate unitatile sanitare din Romania, dupa ce hackerii au atacat…

Un avocat celebru s-a plans la CEDO ca i s-au interceptat convorbirile telefonice si ca a fost citat ca martor impotriva clientului sau

Curtea Europeana a Drepturilor Omului urmeaza sa se pronunte asupra plangerii depuse, in 20 iulie 2015,…

Concurs pentru sefia Sectiei Speciale! Procurorul militar Bogdan Pirlog, care vrea sa ajunga sef la SIIJ pentru a o desfiinta, a recuzat o parte dintre membrii CSM care fac parte din comisia de examinare

Candidatii pentru functia de procuror-sef al Sectiei pentru investigarea infractiunilor din Justitie sustin marti, de la…

Presedinta Tribunalului Timis pune punctul pe “I”ndependenta magistratilor! “Toate partidele au visat sa detina controlul judecatorilor!”

Presedinta Tribunalului Timis a proiectat, din nou, in spatiul public un adevar incontestabil referitor la sistemul…

Procurorii DIICOT Timisoara au inceput sa loveasca gruparile traficantilor de droguri si de tigari de contrabanda, dupa ce CSM a anuntat ca Alex Florenta ar avea zilele numarate la sefia parchetului

DIICOT Timisoara a inceput sa lucreze la capacitate maxima, cu lovituri date traficantilor de droguri si…